• English
0040 771 466 233 contact@tourguidebrasov.ro
Regiune

De ce să vizitaţi România?

Pentru că este una dintre cele mai frumoase și încă nedescoperite țări din Europa și din lume. România nu este foarte mare, dar are atâtea de oferit, de la petrecerea unei zile de vară pe plaja Mării Negre, la sporturi de iarnă în Poiana Brașov sau pe Valea Prahovei. Puteți vizita muzee sau merge la cumpărături în București, puteți călători pe trasee montane în Munții Carpați, puteți face parapantă sau alte sporturi extreme sau vă puteți trata în stațiuni balneare, și chiar în saline subterane.

România are un relief foarte diversificat, cu câmpii, munți, râuri, chiar și Delta Dunării, unică în Europa, iernile sunt reci și verile calde. România deține și o bogată istorie, reflectând poziția sa strategică în Europa.

Astăzi, România este o mândră membră a NATO și a Uniunii Europene, cu o rapidă creștere economică. Mulți turiști din Europa și din lume au început să descopere acestea, frumusețea naturii, mâncarea delicioasă, oamenii prietenoși și prețurile mici. România este, de asemenea, un loc sigur de vizitat, cu respect pentru toate religiile și multiculturalitate.

Mai multe puteți vedea pe <http://romaniatourism.com/>.

De ce să vizitaţi Transilvania?

Pentru că e perla României. Este minunată. Este istorie. Este ușor de vizitat, cu hoteluri frumoase, restaurante și alte atracții. Unii încă cred că Transilvania înseamnă numai Dracula. Ei bine, a fost casa lui Vlad „Dracula”, pe care o puteți vizita, dar sunt atât de multe alte lucruri!

Poate cea mai fascinantă parte a Transilvaniei cum se îmbină tradițiile sașilor, ungurilor și a altor naționalități împreună cu cele ale românilor, cum au conviețuit de-a lungul timpului și alte influențe de-a lungul istoriei. Puteți petrede multe ore și zile plăcute explorând biserici, mânăstiri, castele și minunata natură, fără să mai vorbim de cluburi, restaurante, parcuri de aventură și sporturi.

De ce să vizitaţi Braşovul?

Pentru că este centrul turistic cel mai important al Transilvaniei, oferind acces ușor la multe destinații care îți taie răsuflarea, un loc din care nu vrei să mai pleci. Acest sait <http://romaniatourism.com/brasov.html> îți spune mai multe despre atracțiile acestui oraș. Mulți dintre oaspeții mei aleg să stea în Brașov, folosindu-l ca bază pentru călătorii de o zi. Alții îl preferă ca punct de plecare pentru excursii de două zile care includ Sibiul, Sighișoara sau alte locuri de vizitat și de stat peste noapte. Cunosc toate locurile interesante de-a lungul acestor rute, incluzând și unele mai puțin știute și vizitate de turiști.

Tour Guide Brasov




Copyright © 2021 Tour Guide Brasov - All rights reserved. Developed by Gabrielu